Acela care azi te… , mâine te… Generaţia sec. XXI.

Cât de des folosim fraza “oamenii nu se schimbă niciodată” şi cât de des îţi demonstrează oamenii cât de tare se pot schimba în momentul în care te aştepţi cel mai puţin că o vor face.

Îmi plac oamenii care se iubesc, dar ştiu că cei care îşi jură iubire veşnică azi, mâine nu dau doi bani unul pe celălalt.

Prietenii care azi iţi sunt alături când îţi este bine, mâine vor întâlni persoane lângă care o să le fie şi mai bine.

Familia, rudele, de la care chiar nu te aştepţi iţi pot face cel mai mare rău, iar un străin care nici măcar nu te cunoaşte iţi poate întinde mâna în cel mai dificil moment al vieţii.

Acela care te-a lăudat, mângâiat şi apreciat azi, mâine conspiră împotriva ta.

Acela care azi te ridică, tot el mâine te doboară.

Acela care ţi-a adus cea mai mare fericire, tot el iţi ia pământul de sub picioare.

Acela care azi te ajută, mâine te încurcă.

Acela care azi te face să zâmbeşti, mâine te face să plângi.

Acela care azi te iubeşte, mâine te răneşte.

Omul de azi preocupat cu ale sale interese, nu mai are timp de ceilalţi, decât în momentul în care nu se poate descurca de unul singur, atunci îşi aminteşte că mai există aşa zişii “prieteni” la care poate apela. De fapt sunt doar nişte unealte. Asta suntem cu toţi. Unii pentru alţii.

Dacă ar fi ca mult stimata doamna Ganea să ne mai dea odată sarcina de a scrie un eseu cu titlul „Generaţia noastră” aş dezamăgi-o.
I-aş scrie cât de tare mă repugnă această generaţie.

Trist, dar realitatea mă face sa fiu dură.
Trăim într-o epocă în care nu mai cunoaştem care ne sunt valorile, nu mai ştim cine suntem şi încontro ne ducem, nu mai preţuim ce este de preţuit şi suntem într-o goană a tot ceea ce de fapt nici măcar nu avem nevoie.
Faza cea mai îngrozitoare este că tot ce se-ntâmplă este „parcă” creată de un VIRUS. Da! Un virus care a infectat deja aproape toată populaţia.
Mi-e frică de viitor. Mi-e frică să mă gândesc la ce-i aşteaptă pe copiii mei trăind în acest „dezastru” al zilelor noastre.
Cum poate indiferenţa, banii, scrupulozitatea, cinismul, făţărnicia, ticăloşia, infamia, dorinţa de a fi ” în rând cu lumea” să aibă aşa impact asupra noastră”?!

Omenirii îi este greaţă deja de ceea ce face şi cu cine are de-a face. Pentru că cunosc ce zace în ei înseşi şi ştiu că ceilalţi nu pot fi mai buni. Doar toţi sunt virusaţi.

Suntem zilnic preocupaţi de ce s-a mai inventat, ce s-a mai distrus, ce este în vogă şi cum mai trăiesc vedetele.

Avem la îndemână toate mijloacele de informare, datorită dezvoltării tehnologiei, dar totuşi nu suntem interesaţi să o folosim în scopuri benefice nouă.

Alegerile se câştigă cu voturi, care sunt cumpărate cu câteva kg de „cartoafe”.

Banul este puterea cea mai mare. Astăzi daca ai bani, ai totul.

Dacă dragoste nu e, facem.

Dacă iubire nu e, inventăm.

Şi totuşi, dacă suferim mai să o facem într-o limuzină, decât în troleu’.

Vrem TOTUL, numai nu dragoste.

Poziţie socială. Putere. Libertate. Independenţă. Exibiţionism. Avere materială şi nicidecum dragoste.

Goana după acest TOT, ne va face sa înţelegem într-un final că dragostea este acest TOT de care avem nevoie. Din păcate, pentru unii va fi prea târziu.

Aceasta este generaţia secolului XXI. Gândirea tinerilor în zilele noastre!

Concluzia este că: oamenii sunt făcuţi să fie iubiţi şi lucrurile sunt făcute să fie folosite. Confuzia în această lume este că: oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite.

PS: În cazul de faţă, eu nu sunt cu nimic mai bună, din simplu fapt că fac parte din lista plângăcioşilor. Ştiu că schimbarea stă în noi şi a ne „jălui” nu înseamnă a fi mai buni cu ceva. Dar, sunt situaţii în viaţa care te fac s-o faci. Simplu, eşti om. Simplu, te doare. Simplu, eşti dezamăgit. Simplu, eşti demotivat.

Nu e o scuză, ştiu. E o stare. De astăzi.

 

 

 

 

 

Anunțuri

Marea

Iubesc verdele şi albastrul.

Natura şi marea.

De abia aştept să merg la mare. Să mă dezbrac de toate. Să las în urmă grijile, problemele, gândurile, decepţiile şi să mă dăruiesc mării. Să simt adierea vântului, să privesc valurile, să stau pe nisip, să simt acea libertate, care numai marea ţi-o poate oferi.

397962_299947183471071_56162598_n

Fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă

 Cum ar fi dacă am putea pătrude în sufletele oamenilor?  

Am înţelege atât de multe! Le-am vedea durerile şi suferinţele, fricile şi dezamăgirile. Am vedea fapte şi decizii pe care le judecăm, fără a cunoaşte. Am înceta să invidiem pe cei mai fericiţi, văzându-le sufletul păgân.

Am fi oprimaţi de anumite suflete, a căror necazuri, ne-ar face să devenim mai buni, mai înţelegători, mai iertători, mai milostivi, mai darnici, mai amabili, mai OAMENI.

 

Dacă bărbat, atunci adevărat

În primul rând,vreau să-i transmit bărbatului meu adevărat un sincer îmi lipseşti şi un mare am nevoie de tine.

Şi în al doilea rând, bărbatul adevărat este o raritate. Raritate de care, la drept vorbind nici nu are cine să aibă parte. Nici femei adevărate nu întâlneşti pe ici-colo.

Astăzi m-a întrebat cineva cum văd eu bărbatul adevărat?

I-am spus că exact aşa cum sunt eu, aşa îl văd şi pe el. Bărbatul adevărat este reflecţia femeii. Atât unul, cât şi celălalt se merită. Nu am stat să-l descriu pe el. M-am descris pe mine. Şi am zis, na! Uite exact aşa este în viziunea mea bărbatul adevărat. Pe cât de adevărată sunt şi voi fi eu, pe atât de adevărat este şi va fi şi el.

Nu am fost înţeleasă. Ca de multe alte ori. S-a aşteptat la texte frumoase, improvizate, cu dulcegării şi tot felul. Până la urmă, i-am explicat că bărbatul adevărat este exact aşa cum vrei tu să fie. Dar, pentru asta trebuie să fii şi tu aşa!

Tu îl creezi. Tu îi dai motive să fie astfel. Tu îl faci să acţioneze – bărbăteşte. Tu, devii succesul lui. Ambiţia lui. Muza lui. Meritul lui. Tu, femeie, îl faci pe bărbat să devină adevărat. Şi îţi reuşeşte pentru că, în fond nu atragi decât ceea ce eşti. Ai parte de cel mai adevărat bărbat, pentru că eşti cea mai adevărată femeie.

 

 

 

 

Schimbări

 

Obosim aşa des de oameni. De aşa zişii prieteni,de iubiri declarative, de oameni lacomi, de oameni indiferenţi, de oameni egoişti, de oameni superficiali, de oameni imperfecţi care pretind de la tine să fii perfect.

Şi atunci faci schimbări.

Eu tocmai am făcut nişte schimbări în viaţa mea. Dacă nu auzi de mine, eşti una din schimbările mele.

Dimineaţa de viitor

Odaia îmbibată de mirosul a două corpuri ce se iubesc.

Patul şifonat, noi împletiţi unul în celălalt.

Priviri tăcute, zâmbete sincere, foşnet de cămaşă. Gust de ceai. Proaspăt sărut.

Dimineaţă lungă. Lenoasă. Plină de îmbrăţişări loiale. Bătăi de inimi. Ritmuri jucăuşe. Atingeri. Explozie de emoţii. Libertate. Plăcere. Regăsire. Pierdere. Extaz.

Tăcerea mea te iubeşte

 

Sentimentele mele nu se măsoară-n cuvinte.

Ţi-aş spune că te iubesc, că eşti o parte din mine, că doar gândul despre tine îmi trezeşte cel mai dulce fior, că doar după a  ta atingere tânjesc, că doar în al tău suflet mă regăsesc, însă ştiu că n-ar fi deajuns.

De aia te iubesc altfel.

Cu inima. Cu ochii. Cu buzele. Cu gândurile mele despre tine, despre noi.

Cu bucuriile şi tristeţile mele. Cu dezamăgirile şi suferinţele mele. Cu ardoarea şi pasiunea mea. Cu răbdare. Cu decepţii. Cu ură. Cu greşeli. Cu frustrări. Cu emoţii. Cu vise. Cu speranţă. În mii şi mii de forme. Dar… în tăcere.

 

Liber tu

Libertatea înseamnă alegere. Omul a înţeles jocul şi, văzând că, în acest fel, sufletul său este impiedicat să crească, aşa cum omului nu îi este permis să fie el însuşi, pur si simplu se retrage, fără a avea nici măcar o cicatrice pe suflet. Iartă şi uită, şi nu se mai agaţă deloc de societate, în numele iubirii sau în numele urii.

Societatea a dispărut pur şi simplu pentru rebel. El poate trăi în lume sau poate trăi în afara lumii, dar nu aparţine de ea, este un outsider, cum spunea Osho.

Liber nu înseamnă neapărat să faci orice, oricum, oricui, oricând. Cu toate că pentru majoritatea, asta şi înseamnă libertate.

Pentru mine libertate înseamnă responsabilitate. Cu cât ai mai multe responsabilităţi, cu atât devii mai liber. Sau cu cât eşti mai liber, cu atât eşti mai responsabil.

Când spui sau faci ceva, trebuie să fii atent. Pentru că nimeni nu mai e să te instruiască. Libertatea ta se rezumă la responsabilitatea de a face lucrurile corect şi frumos.

Ce fac oamenii liberi din zilele noastre? Avem oameni liberi? Se simt ei astfel?

În dependenţă despre cum percep ei  libertatea. După mine, unii sunt prea liberi, pe când alţii sunt condamnaţi la propria sa libertate.

Nu mai ştim nici să iubim, nu mai ştim nici să trăim. Nu mai ştim nici preţul pe care-l plătim, pentru ceea ce nici măcar nu simţim.

Libertatea este începutul. Te naşti liber. Vezi cum trăieşti mai departe.

 

Otrava invidiei

Omul este rău, dar iubeşte binele… atunci când îl fac alţii.

Subiect de discuţie pentru azi: invidia.

Eu nuştiu cum sunt oamenii în alte ţări. De aia nici nu compar, dar cred că chiar dacă aş şti, moldovenii oricum nu ar avea grad de comparaţie.

Ţara mea pute. Pute a oameni răi şi invidioşi. Aşa de tare mai pute încât îi împute pe toţi.

Aşa cum rugina macină fierul, astfel e ros invidiosul de propriul său caracter.

Omul invidios e cel mai mare păcătos. Un păcătos, care îi este de nesuportat fericirea altuia. A face rău celuilalt, din plăcere sau pură dorinţă, va fi mereu o atitudine a invidioşilor.

Îmi este scârbă de aşa oameni. Oameni, care nici nu-şi dau seama cât de mult infulenţează. Câte razboaie, distrugeri, pierderi s-au iscat din cauza invidiei. Mai puţin decât cele din dragoste.

De ce să nu faci mai bine dragoste de fiecare dată când invidia îţi roade sufletul? Poate asta şi îţi lipseşte, un pic de iubire. Ca să nu mai ştii de ură şi invidie.

Eu de mică, am fost cam singuratică. Eram copil tare sensibil. Mama întotdeauna îmi spunea că sunt un înger, la cât de PREA cuminte eram.

Nu am fost înzestrată cu tare multe, defapt chiar nu am avut nici un sfert din ce aveau alţi copii. Dar nu puteam decât să-i admir. Îi priveam cum se joacă cu păpuşa Barbie şi prinţul Ken şi râdeam sfios. Vroiam şi eu să ma joc, ca orice copil. Din careva probleme financiare, am avut lipsă de lucruri. Lucruri de care au nevoie toţi copii. Dar am avut o mamă de aur, mamă care ştia că dragostea, afecţiunea, educaţia e mai presus ca orice lucru. Am fost învăţată să respect şi să apreciez ceea ce am. Ceea ce nu aveam, speram că într-o bună zi am să am. Mama îmi spunea întotdeauna, că dacă cineva are ceva, nu înseamnă neaparat că ai şi tu nevoie. Dar de ceea ce chiar era nevoie, era de atenţie. Atenţia, care nu lăsa loc pentru invidie şi alte răutăţi. Atenţia de care eu am avut parte şi a înlocuit toate lucrurile de care, în fond, nici nu am avut nevoie.

 

Din toata povestea asta, vreau să afirm că cel invidios e acela care are sufletul otrăvit. De dorinţe bolnăvicioase.

Regret, că lumea pune atât de mult accent pe avuţie. Pe lucruri. Pe ce are altul, în ograda lui. Şi nu se pierde muncind, prin a sa gospodărie.

Regret e puţin spus. Mă marchează situaţia dată. Mama şi vreo doi prieteni, îmi spun să fiu mai indiferentă şi să nu iau totul aşa aproape de suflet. Pentru că nu merită.

Ei bine, eu mă enervez mai tare când mi se spun asemenea lucruri. Că nu se merită să te enervezi eu înţeleg, dar indiferentă nu pot fi.

E ţara mea. Vreau să aud cuvinte de laudă despre poporul meu. Vreau să fim frumoşi atât la chip, cât şi la suflet. Suntem un popor cu o istorie şi cultură. Dar invidia, ne păgubeşte.

Vreau să nu mai pută ţara mea. Alungaţi aşa putori de lângă voi. Oamenii tare mult infulenţează, oamenii se molipsesc unul de la celălalt. Ai grijă cu cine îţi petreci timpul şi întreaga viaţă.

Dacă ma urăşti pentru cuvintele de mai sus, atunci iubeşte-mă pentru cele care urmează.

Dacă nu vei accepta niciodată că există cineva mai bun ca tine, nu vei avea nicicând linişte sufletească. Vei fi prins în capcanele, oferite de acest viciu. Vei fi mereu preocupat de faptul că altul are mai mult noroc decât ai tu, gândindu-te cum să intervii pentru al impedica să meargă mai departe.

Crede în posibilitatea de a deveni mai bun. Poţi asta. Prin muncă, prin a începe să înveţi, mult mai mult, să te informezi, şi să încetezi să doreşti răul celor care pot şi au mai mult.

Chiar dacă invidia ne încearcă pe toţi, într-un moment sau altul al vieţii, trebuie să rezistăm tentaţiei. În fond, e o ispită. O ispită care trebuie să-ţi strige acolo înăuntrul  tău: „ Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel viclean.„

Să moară invidia, iar invidioşii să se vindece. Dacă mai pot. Amin.

Femei care iubesc prea mult

Tot mai des văd femei care îşi dedică viaţa bărbatului de lângă ea, fără să îşi aparţină ei însăşi.

Mi se pare inutil să faci dintr-un bărbat sensul vieţii. Mi se pare ireal să văd femei care se înjosesc, încercând prin orice modalităţi să îşi ţină bărbatul în mrejele sale. Răbdându-l, acceptându-l, justificându-l pe ăla care într-un târziu alină altă Cosânzeană. Femei naive.

Detest motivele stupide gen îl iubesc şi nu pot trăi fără el. Fără aer nu poţi trăi şi din coşciug nu poţi ieşi. În rest totul e posibil. Aşa că nu te plânge, dragă femeie.

Începe să te cunoşti, că dacă te-ai pierdut pe tine, este din cauză că niciodată nu te-ai respectat. Dacă nu te respecţi , mai eşti o femeie demnă de iubit? De aia şi nu te adoră prinţul tău. Că eşti jalnică. Că nu te preţuieşti. Că nu valorezi. Ăla care îţi este oxigen, nu dă doi bani pe tine. De ce să-l judeci? De ce să-l urăşti? Pentru că eşti tu prostuţă şi îi permiţi? N-are nici-o vină el. Toată vina o porţi tu.

Ştiu că sunt foarte dură acum, dar gândeşte-te ce ai făcut tu până în momentul de faţă? Ce urme ai lăsat tu în a ta viaţă? Ai iubit şi suferit. Toţi iubim. Toţi suferim. Absolut. Nu se poate fără. De asta şi mai trăieşti. Să cunoşti iubirea, s-o trăieşti în toate formele sale. Care nu sunt doar colore, mai există şi nuanţe gri. E ok. Trebuie să trecem şi prin asta. Nu cred că există vreo femeie care nu a suferit măcar odată din dragoste. Acelaşi lucru l-aş susţine şi despre bărbaţi. Doar că despre ei, cumva altădată.

În schimb ştiu femei care au suferit şi care au ieşit din impas. Femei puternice.  Femei mintioase. Suferinţa se merită. Ea te face să devii puternică. De aia e inevitabilă. Tu, femeie, alegi să fii vulnerabilă sau să te ridici, să-ţi dai o palmă şi să mergi înainte.

Am iubit şi eu. Enorm. Am suferit din cauza acelei iubiri. Am suferit în tăcere. Nu doream să reîntorc ceva ce pierdusem deja. Ceea ce se pierde, nu se mai merită. Niciodată n-o să mai fie la fel. Conştientizam ca o femeie matură, cu toate că încă eram copilă. Copilă, cu inima frântă.

Bărbatul pe care îl iubeşti şi te iubeşte, merită sacrificiile tale. Femeile care sunt mândre în relaţii, tot nu-s tare deştepte. Mândră şi vei rămâne. Doar că singură, ca o căţea.  Meh, ce mă enervează femeile orgolioase. Din cale afară, care pretind că sunt un boţ de aur şi orice bărbat trebuie să-i fie la picioare. Tâmpite femei. Pe bune. Doar că au devenit astfel tot din cauza unei decepţii amoroase.

Nu e o scuză, oricum.

Dacă tu te îndrăgosteşti de un bou, cine ți-e de vină? Nu îl vezi pe ăla care te-ar ridica la cer şi te-ar face să te pierzi printre stele. Ţi-ar răpi toate grijile şi ţi-ar vopsi lumea-n cele mai pastelate culori.

Pentru ce ţie aşa viaţă? Mai bine să plângi pentru al tău tâmpit. Care mai are vreo câteva proaste de alde tine şi le ameţeşte cum ştie el mai bine.

Nuştiu dacă îmi este milă de aşa femei sau dacă mă repugnă acest lucru.

Ştiu că sunt femeie. Şi pentru că sunt femeie şi stiu cum e să iubeşti şi să suferi, am să scriu un mesaj pentru toate femeile aflate în aşa situaţie.

Dragă femeie, trezeşte-te. Uite-te în oglindă. Nu te uita la cearcănele de sub ochi, motivate de insomnie şi lacrimi. Ce trebuie să-ţi spui e că n-o să mai curgă pe al tău obraz nici o lacrimă. Decât de fericire. Ştii că meriţi să fii fericită. Păi începe să devii astfel. Mai ştii că există acel sortit, care îţi poate readuce zâmbetul pe buze şi crea momente inolvidabile. Doar că te tot plângi că nu apare şi te tot ţii de trecut. Dă-l naibii de trecut. În faţă, te aşteaptă un viitor frumos. Exact aşa cum ţi-l doreşti. Dacă nu îl vezi, închizând ochii, acel viitor, e din cauză că nu-l doreşti suficient de mult. Şi pentru că trecutul ţi-a prea intrat în sânge. Începe să te cunoşti, să te înţelegi, să te ierţi , să te iubeşti şi preţuieşti.

Tu. Pe tine. Şi vei vedea cum lumea capătă alt sens, alte culori. Acele culori de care tare multă vreme nu ai avut parte. Viaţa nu se merită trăită decât uitându-te înainte.

Nu urî toţi bărbaţii din cauza decepţiilor tale. Stereotipul că toţi bărbaţii sunt la fel, nu e decât o prostie. Şi nici nu te transforma într-o femeie rece şi distantă. Nu fi mândră şi nu te subestima prea mult. Ca rezultat nu vei avea decât iar ceea ce oferi. Orgoliul trebuie să fie respectabil, egoismul e ok, trebuie să te iubeşti pe tine, că mai apoi să fii iubită de alţii. Dacă merită, atunci ego-ul ştie când trebuie să cedeze.

O femeie adevărată e o femeie care ştie ce vrea, ştie pe cine vrea, mai bine zis ştie pe cine merită să vrea. Asta înseamnă sa fii inteligentă şi încrezută. Asta înseamnă să-ţi cunoşti principiile, dar şi să le respecţi.

O femeie ca asta nu poate decât să fie împlinită. Şi iubită de cineva. Pentru că merită.

O femeie ca asta trebuie să fii şi TU.